Solicitare indemnizatie crestere copil/alocatie de stat/stimulent de inserție
Cerere tip
Declaratie consimțământ privind prelucrearea datelor cu caracter personal
Act de identitate al solicitantului
Certificatul de naştere al copiilor
Adeverință angajator
Decizie de suspendare a contractului individual de muncă, certificată conform cu originalul de către angajator (Dacă este cazul, se ataşează şi dovada încetării/ suspendării altor contracte de muncă existente pe perioada celor 24 luni anterioare naşterii copilului, precum şi adeverinţă tip completată de către acei angajatori)
Certificat medical pentru sarcină şi lehuzie (Cele 126 zile - cu stampila conform cu orginialul)
Adeverinţă tipizată eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte îndeplinirea condiţiei privind stagiul de cotizare de 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului; cu veniturile profesionale supuse impozitului pe venit conform Legii277/2015 privind codul fiscal (Persoanele care realizează venituri din activități independente, trebuie să prezinte în anul următor dovada privind venitul efectiv realizat în vederea recalculării indemnizației)
Cerere suspendare contract de muncă
Declaratia Venituri (Declarație pe proprie răspundere, a solicitantului că la data solicitării indemnizației nu realizează venituri profesionale impozabile , generata la pasul anterior)
Ancheta Sociala (Ancheta sociala dacă părinţii nu sunt căsătoriţi, iar solicitantul este tatal copilului)
Adeverintă de elev (Dacă este cazul) Adeverință de la faculate care atesta ca a frecventat fara intrerupere anii universitari(12 luni anterior nasterii copilului),Pentru doctoranzi, se va elibera şi adeverinţă emisă de facultate, cu cuantumul lunar net al bursei de doctorat.
Declarație pe proprie răspundere (tip) în cazul în care mama copilului nu este îndreptățită la concediu de maternitate (pre și postnatal)
Alte documente, după caz (Atenție: Pentru PFA: Adeverinta de venit, rezolutie suspendare/incetare PFA, copie autorizatie PFA/Suspendarea autorizației în vederea intrării în concediul de creștere a copilului de la autoritatea emitentă + dovada suspendării de la administrația financiară/Adeverința CAS/CAA cu perioada concediului de maternitate sau dupa caz, cu neplata acestuia)
Extras de cont bancar(Solicitantul să fie titularul contului)
Act de identitate al celuilalt părinte
Certificate de naştere pentru copiii sub 14 ani
Certificat de căsătorie sau, după caz, sentința de divorț
Declaratia celuilalt parinte(Dacă este cazul) Declarația celuilalt părinte daca sunt divorțați
Certificat de încadrare a copilului cu dizabilități în grad de handicap (Dacă este cazul)